Marian Hiru, directorul general de la Ambulanţă Argeş: „Stresul şi depresia – cauza morţilor medicilor de urgenţă”

Marian Hiru este directorul Serviciului de Ambulanţă Argeş cu patalama la mână în urma concursului pe care l-a câştigat nu cu mult timp în urmă. Hiru conduce un Serviciu care s-a confruntat şi care încă se confruntă cu multe probleme şi care adesea este hulit de către argeşeni. Pentru a lămuri anumite aspecte privitoare la activitatea de la Ambulanţă Argeş am realizat acest interviu cu medicul Marian Hiru.

De cât timp vă aflaţi în această funcţie? Aţi întâmpinat probleme la concurs?

-În funcţie sunt din aprilie 2017. Prima dată prin mandat interimar, după care Ministerul Sănătăţii a organizat concursul la nivel naţional şi, undeva la finele lunii ianuarie 2018, am promovat acel concurs. Drept urmare, am început mandatul post concurs. Mi s-a părut a fi un concurs serios, chiar foarte serios, care a implicat o comisie formată din profesori universitari, oameni cu vastă experienţă şi cu viziune legată de viitorul sistemului naţional de ambulanţă. BibMARIAN HIRU INTERVIUliografia a fost vastă şi a cuprins legislaţie specifică şi legislaţie pe partea financiar-contabilă şi nu numai. Interviul, la fel, a avut un rol real în selecţie, pentru că oferea nişte date legate de persoana celui care se responsabilizează vizavi de domeniu. În concluzie, a fost un concurs serios!

Cum comentaţi faptul că fosta directoare, Luminiţa Paul, nu s-a prezentat la una dintre probele concursului respectiv?

-Nu pot să comentez. Practic suntem colegi, avem o relaţie profesională şi instituţională, zic eu, corectă şi bună. Este dreptul fiecăruia să participe sau nu. Nu ştiu care au fost motivele care au determinat-o să abandoneze respectiva probă.

Cu ce probleme vă confruntaţi în acest moment?

-Problema prioritară este partea de suport logistic şi aici mă refer la ambulanţe, pentru că fără ele, activitatea noastră nu s-ar putea desfăşura. După cum ştiţi, este o activitate de urgenţă desfăşurată în teren, fie că e pe trotuar, fie că e la domiciliul pacientului. În consecinţă, dacă nu avem aceste autosanitare noi, nu putem să funcţionăm. Dificultăţile apar în momentul în care 70% din parc înseamnă maşini cu vechime de peste 8 ani, cu km parcurşi între 900.000 – 1.000.000 km, maşini care, pe an ce trece, solicită financiar şi mai mult unitatea, necesitând costuri suplimentare pentru menţinerea în activitate. Mergi în urgenţă, mergi contra cronometru, de aia şi normele rutiere permisive vizavi de ambulanţa în misiune şi ajungem pe infrastructură şi aici iarăşi dificultăţile cunoscute, când trebuie să ajungem la domiciliul pacientului care se află într-un cătun izolat şi foarte greu accesibil. Sunt zone unde pur şi simplu, în timpul iernii şi poate, uneori, nu numai, ne oprim la 3 – 4 km, aceşti km parcurgându-i pe jos, cu trusele în spate, cu tot ce trebuie şi, dacă „avem norocul” să fim nevoiţi să transportăm un pacient care este imobilizat, unui echipaj format dintr-o asistentă, care poate are undeva la 50 kg greutate şi un ambulanţier, îi este evident destul de greu să facă lucrul acesta. Dacă am aştepta ajutor, spre exemplu de la ISU, şi ei pleacă din bază şi vin către noi, mai poate să treacă o oră, o oră care, de foarte multe ori, este extrem de importantă. Este vorba despre un buget care trebuie să asigure tot necesarul pentru o bună desfăşurare a activităţii noastre. Aici nu este vorba numai despre calitatea profesională a angajaţilor noştri. Este vorba şi despre dotări. Mai este o problemă legată de personal, avem un deficit de personal operativ, însemnând medici, asistenţi medicali, ambulanţieri pentru a acoperi teritoriul judeţului. Spre exemplu, dacă din 2 echipaje care operează într-o tură la staţia Curtea de Argeş, una merge pe Topolog şi alta merge la Bâlea, vă daţi seama că este foarte, foarte greu să putem ajungem acolo. Este destul de greu. În medie, pe zi, utilizăm 25 de echipaje la nivel de judeţ. Răspundem solicitărilor care sunt foarte multe. Din păcate şi aici iar este o problemă, nu toate sunt cu adevărat urgenţe. Am constatat că se utilizează foarte uşor apelul la 112 pentru nişte diagnostice care nu reprezintă urgenţe. În momentul în care cineva solicită ambulanţa, amplificând simptomatologia sau acuzând nişte dureri dentare, ar trebui să se gândească că în momentul acela ar putea să priveze poate chiar pe cineva din familia lui de un serviciu prompt, în cazul unui infarct sau al unui accident vascular cerebral.

De ce dotări aveţi nevoie în prezent?

-Eu mi-am propus şi în viziunea mea consider că ar fi eficient sub aspectul financiar, dar nu atât financiar, cât al menţinerii în activitate a ambulanţelor. Pentru mine, este foarte important ca o ambulanţă să aibă un timp de imobilizare pentru reparaţii cât mai redus. Şi atunci, pentru că avem angajaţi pe partea mecanică, îmi doresc să realizez un atelier propriu în care să rezolvăm mare parte dintre lucrările care nu interferă cu normele de securitate rutieră. Acel lucru presupune un service autorizat, însă înlocuitul unei balamale sau schimbarea unui bec care s-a ars, nu.

Ce se întâmplă cu cadrele medicale? În ultima perioadă au existat multiple cazuri de  deces a acesora. Este stresul un factor dăunător?

-Cu siguranţă! De la uşoarele depresii până la afecţiunile psihiatrice grave, se observă o recrudescenţă a numărului de cazuri. E o creştere fantastică! Toată treaba asta, eu consider că are la bază stresul, o chestie care niciodată nu a fost monitorizată ori luată în seamă. În activitatea noastră avem de-a face cu o cazuistică vastă. Să nu credeţi că rămânem insensibili şi că nu suntem marcaţi de neputinţa în faţa unor cazuri depăşite, de grozăvia unor astfel de cazuri. Suntem marcaţi! Lucrurile astea se adună şi nimeni nu a cuantificat componenta stres care ne „bombardează” pe noi, care suntem în linia I. Poate de aceea se conturează nevoia de pensionare mai devreme de limita legală. Nu mai poate un om la 60 de ani să care la targă ori să se cocoaţe pe dealuri la domiciliul pacienţilor.

Cum comentaţi că există plângeri de la cetăţeni cu privire la faptul că ambulanţa ajunge destul de târziu? Care ar fi motivele?

-Aici este o componentă subiectivă majoră. Psihologic, fiecare om tinde să-şi exacerbeze afecţiunea şi să considere că suferinţa lui este mai gravă decât a celorlalţi. Acesta este primul aspect de la care se pleacă. Există şi oameni de rea credinţă, care, după ce au solicitat, se uită la ceas şi cronometrează. Ei nu ştiu că la nivelul municipiului, reşedinţă de judeţ şi a zonei metropolitane, însemnând deplasări destul de lungi, o populaţie numeroasă cu o denstitate mare, operează 6 – 7 echipaje. Dispeceratul şi medicul coordonator care dirijează echipajele la caz, evident că în măsura datelor pe care le are telefonic, pentru că nu îl poate vedea şi nu poate stabili dacă este o urgenţă sau nu, încearcă să prioritizeze, să le pună cumva într-o ordine. Există situaţia, de multe ori, când la momentul solicitării nu există echipaj liber. Evident că se cunoaşte gravitatea acelei situaţii şi imediat după ce se eliberează un echipaj, el este alertat de cazul respectiv. La nivel de Bucureşti sunt în aşteptare solicitări de ordinul sutelor şi nu ne comparăm cu capitala care operează în tură cu zeci de echipaje. Mai mult decât atât, eu am sesizat şi un alt aspect. Faptul că trebuie să treacă apelul prin serviciul 112, gestionat de STS, după care se alertează dispeceratul comun ISU şi noi, iar, trecând prin „bucla” asta, nu este ca timp egal cu alertarea directă a unei staţii. Chiar şi Curtea de Argeş, chiar şi Rucărul, sunt alertaţi de dispeceratul unic de la Piteşti. Deci nu îi iau direct. În acest caz, mai trec poate 2 – 3 minute. Eu ştiu cazuri când solicitarea era în blocul vecin de unitate, oamenii se uitau pe fereastră şi vedeau maşinile în staţie şi se întrebau de ce nu au plecat. Păi de aceea nu au plecat, pentru că nu ne-a sunat direct pe noi. Foarte mulţi cetăţeni cred că ne alertează direct.

Ce relaţie aveţi cu Raed Arafat? Ţineţi legătura?

-Evident! Avem o relaţie instituţională, dânsul fiind secretar de stat şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. La noi, mai mult ca în alte domenii, disciplina este esenţială. Atunci trebuie să ne respectăm, ca să putem să avem rezultate. Este pozitiv la solicitările noastre şi înţelege foarte bine sistemul şi cerinţele sistemului.

Cum preconizaţi că va arată sistemul medical în perioada următoare?

-Pornind de la speranţa de a înnoi parcul auto, pentru că e în derulare licitaţia pentru contractul cadru pe 4 ani cu achiziţia de autosanitare şi e vorba la nivel naţional de vreo 3.500, din câte am înţeles, care vor veni pe rând, câte puţin, câte puţin, eu sunt încrezător că lucrurile se vor îmbunătăţi. Se fac bilanţuri şi se realizează ce paşi s-au făcut bine, se realizează ce ar mai trebui îmbunătăţit şi, ca în orice domeniu, nu putem să spunem niciodată că este perfect.

Ce vă propuneţi pentru anul acesta?

-Pentru anul în curs îmi propun să îmbunătăţesc infrastructura în staţia centrală. Trebuie refăcut covorul asfaltic în curte şi garaje. Am cerut ministerului nişte sume pentru investiţii dintre care realizarea acelui atelier de care vă spuneam, dar şi modernizarea garajelor care au fost realizate de pe vremea când parcul auto însemna break-urile Dacia. Iar astea nici nu încap şi nici nu asigură condiţiile necesare. Aş mai vrea o staţie de igenizare, pentru că după fiecare solicitare, maşina beneficiază de igienizarea salonului medical. E vorba de dezinfectante, e vorba de completat materialele necesare, tot timpul trebuie să fie pregătită, să fie „resetată” la 0. Nu le poţi face pe toate odată, dar trebuie să ajungem la un standard. Îmi propun să atragem personal care să-şi dorească şi care să aibă pasiune pentru genul acesta de activitate, să completăm necesarul, dar şi multe altele.

Share this post