Raportul de independență financiară este mai mic de 0 5 dacă, Informatii generale

BCE Raport de convergență, iunie 2020

Raportul dintre statisticile de capitaluri proprii și fondurile împrumutate. Ratele de stabilitate financiară Se referă opțiune binară ios coeficienții de stabilitate financiară a întreprinderii.

1. Formula: raportul dependenței financiare.
2. BCE Raport de convergență, iunie

Nivelul acestui raport peste 1 indică potențialul pericol al unei penurii de fonduri proprii, care poate cauza dificultăți în obținerea de noi împrumuturi. A fost aceasta pagina de ajutor? Raportul dintre fondurile împrumutate și fondurile proprii arată că Analiza financiară a întreprinderii - partea 5 Raportul autonomiei în a crescut în comparație cu și depășește rata admisibilă de 0,5, ceea ce înseamnă că întreprinderea nu mai are nevoie de fonduri împrumutate.

Cea mai importantă problemă în analiza stabilității financiare este evaluarea raționalității raportului dintre capitalul propriu și capitalul datoriei.

Finanțarea unei afaceri din capitalul propriu poate fi realizată, în primul rând, prin reinvestirea profiturilor și, în al doilea rând, prin creșterea capitalului întreprinderii emiterea de noi valori mobiliare.

Condițiile care limitează utilizarea acestor surse pentru finanțarea activităților întreprinderii sunt politica de distribuire a profitului net, care determină valoarea reinvestirii, precum și posibilitatea emiterii suplimentare de acțiuni.

Raportul datorii / capitaluri proprii - ceea ce arată

Finanțarea din surse împrumutate implică respectarea unui număr de condiții care asigură o anumită fiabilitate financiară a întreprinderii.

În special, atunci când se decide asupra oportunității atragerii de fonduri împrumutate, este necesar să se evalueze structura pasivelor care s-a dezvoltat la întreprindere. O mare parte a datoriilor în aceasta poate face nerezonabilă periculoasă atragerea de noi fonduri împrumutate, deoarece riscul de insolvență în astfel de condiții este excesiv de mare. Prin atragerea de fonduri împrumutate, compania primește o serie de avantaje care, în anumite circumstanțe, se pot dovedi a fi reversul său și pot duce la o deteriorare a stării financiare a companiei, aducând-o mai aproape de faliment.

Finanțarea activelor din surse împrumutate poate fi atractivă în măsura în care creditorul nu face creanțe directe cu privire la veniturile viitoare ale întreprinderii.

Indiferent de rezultate, creditorul are dreptul de a pretinde, de regulă, suma acordată a principalului și dobânda asupra acestuia.

Analiza temeiniciei financiare: Ce este?

Pentru fondurile împrumutate primite sub forma unui credit de marfă al furnizorilor, această din urmă componentă poate fi atât explicită, cât și implicită. În majoritatea cazurilor, valoarea pasivelor și datele de scadență ale acestora sunt cunoscute în avans excepțiile sunt, în special, în cazurile de pasive de garanțieceea ce facilitează planificarea financiară a fluxurilor de numerar. În același timp, prezența costurilor asociate plății pentru utilizarea fondurilor împrumutate schimbă punctul de echilibru al întreprinderii.

Cu alte cuvinte, pentru a realiza o muncă echilibrată, compania trebuie să furnizeze mai multe vânzări. Astfel, o întreprindere cu o cotă mare de capital împrumutat are puțin spațiu de manevră în caz de circumstanțe neprevăzute, cum ar fi scăderea cererii de produse, o modificare semnificativă a ratelor dobânzii, o creștere a costurilor și fluctuații sezoniere.

În contextul unei situații financiare instabile, aceasta poate deveni unul dintre motivele pierderii solvabilității: compania nu este în măsură să furnizeze un flux mai mare de fonduri necesare pentru acoperirea costurilor crescute. Existența unor obligații specifice poate fi însoțită de anumite condiții care restricționează libertatea întreprinderii în vederea cedării și gestionării activelor.

Angajamentele sunt cel mai frecvent exemplu de astfel de condiții limitative. O proporție ridicată a datoriilor existente poate duce la refuzul creditorului de a acorda un nou împrumut. Toate aceste puncte trebuie luate în considerare în analiza stabilității financiare a organizației.

Principalii indicatori care caracterizează structura capitalului includ coeficientul de independență, coeficientul de stabilitate financiară, coeficientul de dependență de capitalul datoriei pe termen lung, coeficientul de finanțare și alții.

Scopul principal al acestor rapoarte este de a caracteriza nivelul riscurilor financiare ale unei întreprinderi.

Acesta indică în ce măsură o întreprindere poate reduce evaluarea activelor sale reduce valoarea activelor fără a afecta interesele creditorilor. Trebuie subliniat faptul că această dispoziție nu poate fi utilizată ca regulă generală.

Trebuie clarificat luând în considerare specificul întreprinderii și, mai raportul de independență financiară este mai mic de 0 5 dacă de toate, afilierea sa la industrie. În acest scop, se calculează coeficientul de dependență de sursele de finanțare pe termen lung.

Acest raport exclude din considerație pasivele curente și se concentrează pe surse stabile de capital și pe raportul acestora.

Scopul principal al indicatorului este de a caracteriza măsura în care o întreprindere depinde de împrumuturi și împrumuturi pe termen lung.

În unele cazuri, acest indicator poate fi calculat ca reciproc, adică ca raportul datoriei și capitalului propriu. Indicatorul calculat în acest formular se numește raportul de levier. O situație în care valoarea raportului de finanțare este mai mică de 1 cea mai mare parte a proprietății întreprinderii este formată în detrimentul fondurilor împrumutate poate indica pericolul insolvenței și de multe ori face dificilă obținerea unui împrumut.

Ar trebui să fiți imediat avertizat împotriva înțelegerii literal a valorilor recomandate pentru indicatorii luați în considerare.

Capitalul creditorilor

În unele cazuri, ponderea capitalului social în volumul total al acestora poate fi mai mică de jumătate și, cu toate acestea, astfel de întreprinderi vor menține o stabilitate financiară suficient de ridicată. Acest lucru se aplică în principal întreprinderilor ale căror activități se caracterizează printr-o cifră de afaceri ridicată a activelor, o cerere stabilă pentru produsele vândute, canale de aprovizionare și distribuție bine stabilite și costuri fixe reduse de exemplu, organizații comerciale și intermediare.

Coeficienții care caracterizează structura capitalului sunt de obicei considerați ca fiind caracteristici ale riscului întreprinderii. Cu cât ponderea datoriilor este mai mare, cu atât echilibru de tranzacționare mai mare nevoia de fonduri necesare pentru deservirea acesteia.

În cazul unei eventuale deteriorări a situației financiare, o astfel de întreprindere prezintă un risc mai mare de insolvență. Cu cât este mai mică ponderea datoriei, cu atât este mai mică necesitatea unei analize aprofundate a riscului structurii capitalului. Proporția ridicată a datoriilor face necesară luarea în considerare a principalelor aspecte legate de analiză: structura capitalului propriu, compoziția și structura capitalului datoriilor luând în considerare faptul că datele din bilanț pot reprezenta doar o parte din raportul de independență financiară este mai mic de 0 5 dacă companiei ; capacitatea întreprinderii de a genera numerarul necesar pentru acoperirea datoriilor existente; profitabilitatea activităților și alți factori esențiali pentru analiză.

La evaluarea structurii surselor de proprietate ale unei întreprinderi, ar trebui acordată o atenție specială metodei de plasare a acestora în activ. Acest lucru relevă legătura inextricabilă dintre analiza părților pasive și active ale balanței.

Raportul autonomiei

Exemplul 1. Cu toate acestea, rezultatele analizei plasării fondurilor în activ ridică serioase îngrijorări cu privire la stabilitatea sa financiară. După cum puteți vedea, pentru o astfel de întreprindere, valoarea pasivelor curente depășește valoarea activelor circulante. Acest lucru ne permite să concluzionăm că o parte din activele pe termen lung au fost formate în detrimentul datoriilor pe termen scurt ale organizației și, prin urmare, ne putem aștepta ca scadența lor să vină înainte ca aceste investiții să dea roade.

Account Options

Astfel, întreprinderea A a ales o metodă periculoasă, deși foarte comună, de a investi fonduri, care poate duce la probleme de pierdere a solvabilității. Deci, regula generală a asigurării stabilității financiare: activele pe termen lung ar trebui să fie formate din surse pe termen lung, proprii și împrumutate În cazul în care compania nu are fonduri împrumutate, atrase pe termen lung, activele fixe și alte active imobilizate ar trebui formate în detrimentul capitalului propriu.

Exemplul 2.